Apel la conştiinţă

 

Voluntariat pentru cei marginalizaţi

-         “Fericiţi cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiaţi” (Matei, 5:4) –

 

Poţi fi fericit atunci când plângi? Da. Dacă plângi pentru ceea ce nu te defineşte: egoism, indiferenţă, agresivitate, ignoranţă, aroganţă. Putem avea conştiinţa împăcată văzându-i pe cei marginalizaţi cum se zbat să supravieţuiască de pe o zi pe alta? Acest articol se propune a fi un apel împotriva indiferenţei faţă de cei mai dezavantajaţi decât noi. A fi voluntar înseamnă a avea bunăvoinţa de a întinde o mână aproapelui tău.

 

Voluntariatul pentru cei marginalizaţi

 

Voluntariatul implică o acţiune benevolă din partea unei persoane de a-şi investi timpul, energia şi talentul pentru o cauză socială fără a pretinde o remuneraţie pentru activitatea sa. Există multe cauze pentru care unii oameni aleg să se implice pentru a aduce o schimbare în societatea în care trăiesc, dar în acest articol mă voi referi la voluntariatul care presupune întrajutorarea persoanelor marginalizate, fie că sunt oameni fără adăpost, fără venituri, fără un suport din partea familiei sau a societaţii, fie că sunt persoane cu dizabilităţi fizice sau mentale, fie că sunt copiii străzii sau oamenii abuzaţi psihic si fizic.

 

            O povară pentru societate?

 

            Pentru mentalitatea “utilitaristă” aceşti oameni sunt consideraţi o povară pentru societate pentru că ei necesită cheltuieli şi de ce să muncim noi pentru a-i întreţine pe nefericiţii sorţii? Nu încerc să devalorizez munca în sine, ci, ideea că, prin faptul că aceşti oameni sunt mai defavorizaţi, ne trag în jos. Voi încerca să ofer câteva motive pentru care aceşti oameni marginalizaţi nu sunt o povară, ci, dimpotrivă, sunt o realitate care ne testează umanitatea.

 

Se intamplă uneori să ne aflăm în situaţii limiă în care simţim că nu mai este nicio cale de ieşire. Te simţi nefericit şi depăşit de situaţie, fie că este o boală, un accident, un colaps financiar, pierderea unei persoane dragi, ş.a. Atunci când simţim că resursele noastre interioare sunt limitate, ne uităm în exterior pentru a găsi un punct de sprijin, pentru a ne recăpăta puterile şi încrederea în noi înşine. Dacă primeşti ajutor şi suport din partea celorlalţi şi eşti recunoscător pentru asta, vei simţi la rândul tău nevoia să dai mai departe binele pe care l-ai primit. “Regula de aur” (Cf. Matei, 7:12) spune: “...tot ce vreţi ca oamenii să facă pentru voi, faceţi şi voi pentru ei”. Nu suntem insule pustii, avem nevoie unii de alţii. Este util pentu stima de sine, pentru creşterea morală şi spirituală, pentru pacea ta interioară.

 

Beneficiile voluntariatului

 

Nu spun aceste cuvinte pentru a face morală, ci le spun şi pentru mine, pentru a mă convige că a întinde mâna către cei marginalizaţi şi nefericiţi te face mult mai uman şi mai demn. S-ar putea obiecta că pentru a face acte de voluntariat e nevoie să investeşti timp şi energie. Da, e adevărat, dar dacă e să pui în balanţă timpul şi energia cheltuite cu beneficiile în plan moral pe care ţi le aduce activitatea de voluntariat, eu cred că atârnă mai mult beneficiile morale. Şi nu trebuie să mergem peste mări şi ţări ca să facem voluntariat, ci putem face activităţi de caritate pornind chiar din propria familie. Sau poate cunoşti un bătrân care zace într-un azil, fără familie şi fără prieteni şi pentru care nu este nevoie să investeşti mai mult de un sfert de oră din timpul tău ca să-l întrebi “de sănătate”. Pentru asta ai nevoie de o ureche care să asculte şi de o inimă care să simtă compasiune.

 

Am făcut voluntariat pe perioade foarte scurte şi nu pot spune, deocamdată, prea multe din propria experienţă, dar aş vrea să mă refer la ce am simţit în preajma unor oameni marginalizaţi. Un primul rând tristeţe – nu ne plac oamenii nefericiti, trişti, care plâng, simţim că parcă ne încarcă şi pe noi cu problemele lor şi nu e uşor să te detaşezi de probleme şi să oferi o perspectivă mai optimistă. Dar dacă reuşeşti să-i ajuţi şi întrezăreşti un strop de bucurie şi recunoştinţă în ochii lor, asta te face să te simţi împlinit ca om. Faptul că aduci o schimbare în bine în viaţa unui om, alungă şi cea mai cruntă depresie.

 

Al doilea lucru pe care l-am simţit a fost revoltă. Mă întrebam: “Oare de ce permite Dumnezeu atâta suferinţă?”. În ce mă priveşte, ştiu că Dumnezeu a permis suferinţa în viaţa mea pentru a mă învăţa nişte lecţii foarte importante. În cazul altor oameni, sincer, nu ştiu de ce, dar să presupunem următoarea situaţie: cineva cu o dizabilitate fizică şi mentală se află într-o suferinţă teribilă. Care-i sensul? Nu ştiu, dar eu, care sunt conştientă, raţională, am o anumită libertate în lumea asta, am două mâini şi două picioare sănătoase şi posibilitatea de a întinde o mână, ce fac? Sunt un simplu spectator? Oare este liniştită conştiinţa mea în faţa unui asemenea spectacol? Poate că prea mult nu pot să fac să ajut, dar acel puţin pe care-l fac, poate însemna mult.

 

Şi, în final, pentru mine, poate că cel mai mare beneficiu al voluntariatului ar fi să îmi îndeplinesc datoria de creştină. Aşa cum Cristos, în călătoria lui pe pământ, a făcut atâtea minuni pentru a aduce oamenii la normalitate şi fără să aştepte nimic în schimb, la fel şi conştiinţa mea de creştină îmi cere să fiu aproape de cei nefericiţi şi de cei care plâng fără să aştept nimic în schimb. Căci ce sunt creştinii altceva decât sarea pământului şi lumina lumii? “Voi sunteţi sarea pământului... Voi sunteţi lumina lumii... Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru din ceruri!” (Matei, 5, 13:16).