Umanitatea nu exclude vulnerabilitatea
Am creat acest blog pentru a
mă adresa oamenilor marginalizaţi, vulnerabili, pentru a contribui, chiar şi
într-o măsură cât de mică, la binele aproapelui meu. Dar ce înseamnă
vulnerabilitate? Ce înseamnă a fi vulnerabil? Putem depăşi orgoliile nostre
pentru a pătrunde mai în profunzime în fiinţa umană şi pentru a ne descoperi pe
noi înşine? Cum vede creştinismul vulnerabilitatea? Voi încerca să răspund la
aceste întrebări în cele ce urmează.
Vulnerabilitatea
înţeleasă ca slăbiciune
Vulnerabilitatea este, cel mai adesea, înţeleasă
ca slăbiciune, fragilitate, are o conotaţie negativă pentru că expunându-ţi
sentimentele şi trăirile devii uşor de rănit, prin urmare eşti exclus şi
marginalizat de societate. Mentalitatea de astăzi tinde să aprecieze numai
oamenii de succes, uneori, indiferent de modalităţile prin care au obţinut acel
succes.
Nu minimalizez succesul şi faptul de a te simţi
util ţie şi societăţii în care trăieşti, dar a obţine acest succes, de cele mai
multe ori, vine cu mari costuri şi riscuri. Ni se cere tot mai mult să ne
disimulăm emoţiile, să părem în permanenţă că suntem oameni puternici şi de
nezdruncinat, să obţinem ceea ce ne propunem cu orice preţ, uneori chiar dacă e
nevoie „să calci pe cadavre”. A ne expune adevăratul sine ne sperie pentru că
ne ameninţă statutul social. De curând, un politician şi-a agresat fizic soţia
şi a mai avut şi alte izbucniri de furie relatate de presă. Cum a ajuns acest
politician în fruntea ţării, un om care se presupune că ne apără drepturile şi
ne reprezintă interesele?
Pe de altă parte, deşi în
Ocident companiile au început să îşi trateze angajaţii mai uman recunoscându-le
şi dreptul la viaţă personală, în România suntem încă departe de această cultură
organizaţională. Multe anunţuri de angajare de pe platformele de job-uri conţin
cerinţe precum: „disponibilitate la program prelungit” sau „atenţie
distributivă” (deşi psihologii au demonstrat că monotasking-ul este mult mai
eficient). A-ţi arăta vulnerabilitatea la un job echivalează cu a-ţi pierde
locul de muncă. Trebuie să avem o atitudine „spartană” în relaţie cu munca.
Suntem „încurajaţi” să ascundem sub preş adevăratele probleme deoarece a
recunoaşte că ai nevoie de ajutor pentru o anumită sarcină sau că o anumită
situaţie te depăşeşte conduce inevitabil la convingerea că nu mai eşti potrivit
pentru job-ul respectiv.
Vulnerabilitatea
– parte din condiţia umană
Psihologii spun că emoţiile fac parte din zestrea
noastră genetică şi că a le nega, a le ascunde, creează traume, dezechilibre
psihice şi emoţionale care duc la rândul lor la afecţiuni fizice. Mulţi medici
tratează simptomele, dar adevăratele cauze ale bolilor sunt adânc înrădăcinate
în viaţa psihică.
Oamenii care nu îşi permit să îşi exprime
emoţiile de teama de a nu fi excluşi şi marginalizaţi se expun la un mare risc
de a dezvolta tulburări psihice. Dincolo de orgoliul de a ne expune adevăratul
sine, se află , de cele mai multe ori, răni şi slăbiciuni care pot fi tratate
cu un suport adecvat.
Emoţiile dau o întreagă paletă de culori lumii în
care trăim, însă a avea emoţii, a simţi, presupune să fim vulnerabili. Nu mă
refer la faptul că trebuie să ne sufocăm pe noi înşine şi pe ceilalţi cu emoţiile
noastre. Aţi exprima emoţiile, fie pozitive, fie negative, în situaţiile şi în contextul
potrivite, ţine de abilităţile de comunicare, abilităţi care se învaţă pe
parcursul vieţii, însă a-ţi permite să fii vulnerabil în anumite situaţii îţi oferă
accesul la propriul sine şi te ajută să te maturizezi emoţional, să fii cu
adevărat uman şi autentic.
Perspectiva
creştină asupra vulnerabilităţii
Aşa cum Dumnezeu şi-a
asumat vulnerabilitatea noastră pentru a ne vindeca rănile, la fel ni se cere
şi nouă să ne identificăm cu vulnerabilitatea celorlaţi, iar prin compasiune să
înţelegem, să ridicăm, să vindecăm.
Papa Francisc spunea că
vulnerabilitatea ne sperie pentru că ameninţă cultura eficienţei care nu ne
permite să ne arătăm vulnerabilitatea. Însă toţi, spune el, suntem vulnerabili
şi fragili, iar din perspectivă creştină nimeni nu trebuie aruncat sau lăsat în
urmă. Victoria, o fată de 20 de ani cu multiple şi grave dizabilităţi, este
ţinută în viaţă prin dragostea şi devotamentul părinţilor săi chiar dacă
aceştia au dus o luptă de ani de zile cu instituţiie statului pentru ca fata să
primească o pensie de handicap. Mai mult, pe reţelele de socializare cineva (care
nu ştiu dacă poate fi numit om) spunea că aceşti oameni, ca Victoria, trăiesc
pe spatele societăţii şi că ar trebui trimişi la muncă. După pilda bunului
samaritean, ni se cere să avem compasiune, care are rolul de a vindeca în
numele binelui comun.
Adevărata compasiune în
creştinism provine din iubire, iubire pe care Dumnezeu ne cere să o avem faţă
de semenii noştri indiferent în ce situaţii vulnerabile s-ar afla. Bineînţeles
că trebuie să ne iubim mai întâi pe noi înşine pentru a-i putea iubi şi pe
ceilalţi. Însă, după cum spunea Papa Francisc, am fost creaţi pentru a ne afla
împlinirea în iubire.
Bibliografie:
https://www.adibratu.ro/2022/04/04/a-fi-vulnerabil/
https://www.youtube.com/watch?v=eCjZ8TblS0A&t=310
https://www.catholica.ro/2023/01/10/papa-francisc-vulnerabilitatea-ameninta-cultura-eficientei/
No comments:
Post a Comment